AlexandruTocilescu (regizor): "Scrisoare către ţara mea"

n Nu-mi iubesc ţara . Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.   Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.   Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă  colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).   Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat.  Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru  corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe  rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui. Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.  Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele. Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în  membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi. Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie:  învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele. Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune. Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist  independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.   Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă(azi la putere iar), termopanele lui Adrian Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se împerechează cu oi,  ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circade poliţie, înmormîntări în direct,sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci  ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva şi deIzvorul Tămăduirii, proteste pe  marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc " profesioniştii "televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat. Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul  din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste. Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a  tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.   Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badeaeste actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu,Adrian Păunescu etc.iar cei de azi la puterescapa. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni. Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la  diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate. Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei. De aceea spun că nu-mi iubesc   ţara . Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. " Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

 

 

 

 

Limba Romana de Valentine's Day

Un barbat analizeaza articolul nehotarat din limba romana...

"Stau si ma gandesc: oare e intamplator faptul ca tot ce denumeste ceva care te enerveaza, te pune in pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi tot ce ne alina, ne bucura si ne mai da un tzel in viata este de natura MASCULINA?

Voi, femeile, sunteti O ploaie, O zapada, O grindina, O furtuna.

Noi suntem UN  soare, UN timp frumos, UN paradis. Stau si ma uit, chiar nu aveti noroc: O bucatarie, O vesela, O matura, Ocaldura, O mizerie.

Noi suntem UN repaus linistit intr- UN fotoliu confortabil, citind destinsi UN ziar si ascultand UN jurnal, asta daca nu veniti voi sa semanati O discordie sau sa ne faceti O sicana.

Voi, femeile, va dati mari ca aveti O telecomanda, dar priviti la UN televizor, unde noi alegem UN post care il dorim.

In trecut, pentru a face calcule aveati O numaratoare prapadita, acum barbatii au inventat UN calculator.

Si ceea ce va defineste, sexul, tot UN sex se spune si niciodata O sex. Cand va simtiti bine, traiti, nu-i asa, UN orgasm, iar daca o dati in bara va alegeti cu O frustrare.

Voi puteti avea O carte de credit, dar aceasta nu inseamna nimic fara UN cont.

Ce poate provoca O problema care se poate transforma intr- O catastrofa? O eroare de pilotaj, O pana de benzina, O proasta vizibilitate, O intrerupere de curent.

  Voi pentru a ne inrobi doriti O casatorie, dar exista si eliberarea care este UN divort.

Este limpede ca limba romana a fost inventata de UN barbat , care nu v-a avut deloc la suflet!!!!

Happy Valentine's Day

Dragelor, anul asta cred ca toti barbatii vor fi invidiosi pe cadoul primit de sotul meu anul acesta de Sf. Valentin: nu am voce, deci nu pot vorbi.

My dear friends, I think all men will be jealous on my hubby for his gift for Valentine’s Day: I have no voice today, that means it is quiet in the house.

I do remember - Imi amintesc.

Imi amintesc cand eram mica si mama imi impletea bluze, pantaloni si tot felul de hanorace. Imi amintesc cand mergeam la strabunica si ea ne canta si noi ne jucam. Imi amintesc cand era iarna si stateam in jurul sobei la bunica si ne povestea de pe timpul razboiului. Imi amintesc de lungile ierni cu zapada multa, cand ne jucam si inghetam toata dar in casa nu intram. Si culmea, nu imi amintesc sa fi racit vreo data din aceasta cauza. Imi amintesc primul careu la scoala in clasa intai. Imi amintesc si careul din clasa a patra cand un copil din clasa 1 a a strigat: mami vreau fidea cu lapte! Imi amintesc de orele de lucru manual cand ma intepam cu acul. Imi amintesc de orele de atelier cand am invatat sa sudez. Imi amintesc de orele de practica agricola. Imi amintesc si de bicicleta Pegas care o aveam de la un verisor si care i-am dat-o apoi altui verisor. Imi amintesc de serbarile de premiere cand nu eram cu coronita pentru ca ai mei nu carau spaga la profesori. Imi amintesc de olimpiade si de uniforma de scoala. Imi amintesc de profesorii dragi mie ba chiar si de cei care mi-au facut viata de elev un chin. Imi amintesc de cravata de pionieri si de carnetul de UTC-ist. Imi amintesc de pufarinele care mi le cumpara mama de la coltul strazii.

 Azi ce mai avem? Avem mall-uri, avem baruri, telefoane mobile, avem internet, avem masini, avem scoala on-line avem …..

I do remember when I was young and my mom knitted pants, pullovers, and hoodies for me. I do remember that we use to go over to my grand-grandmother’s house and while she was singing for us, we were playing. I do remember when it was winter time and we were crowded around the tiled stove and listening to war stories. I do remember the long snowy winters when we played and got frozen but we did not go inside.. I do not remember to get any cold because of it. I do remember the first square formation in front of my school in first grade. I do remember the one in fourth grade when a first grade student shouted out loud: mom, I want milk with pasta! I do remember when I pocked myself with the needle during arts and craft in school. I do remember my other classes when I have learned to weld. I remember all those hours of work in the agricultural field. I do remember of my Pegas brand bike that I have had it from my cousin and I gave it to another cousin. I do remember the award days when I did not get any award because my parents did not pay under the table to my teachers. I do remember by schools contests and the school uniform. I do remember of my lovely teachers and the ones who made my student life a hard one. I do remember of pioneer’s tie and UTC membership. I do remember by some sweet things like “lucky charms” that my mom bought for me at the corner of the street.

What do we have today?  We have malls, we have bars, we have cell phones, we have internet, we have cars, we have on-line schools, we have ……

Roots - Radacini

Eu

incepi sa citesti cu inceputul ?                                         

Do you start to read from the beginning?

Ramona

devorez tot                                                                       

 I’m eager to read all of it                                     

eu

si care e prima impresie?                                             

What is the first feeling?

Ramona

ca si in Romania s-au schimbat si au evoluat lucrurile                                                  

lots of things did developed in Romania

eu

o da                                                                                    

sure                                             

Ramona

si ca fiecare popor are ciudateniile lui si pe aici sunt destule                                                  

and every country has her own weirdness here are lots of weird things

eu

si uscaturile lui                                                         

 and bad things                           

Ramona

inca nu am ajuns sa le cunosc e interesant sa citesc                                               

I have not known them yet it is pretty interesting to read about it

eu

dar daca nu am face haz de necaz...                   

but need to laugh of it….

Ramonawe

despre obiceiurile lor asa este oricum nicaieri nu e mai bine ca acasa   

about their traditions is true, anyway, it is nowhere better then home     

Ramona

ma provoaca                                                      

 it is provocative

eu

cat despre nicaieri nu e mai bine ca acasa, asa este, dar depinde unde consideri ca iti este casa                                        so, about “it is nowhere better then home” it is true, but depends where do you consider it is your home?

Ramona

orice ar zice oricine casa este acolo unde te-ai nascut si crescut si mai ales unde-ti sunt parintii obiceiurile istoria traditiile si obiceiurile, acolo este acasa pentru mine

does not matter what anybody else says your home is where you were born and where you grew up, and specially where are your parents where are your traditions and customs, there is my home

eu

asteapta sa ai copii sa iti cumperi tu casa ta, si atunci mai vorbim                

wait until you will have kids, and buy a house, then we can talk

Ramona

nu vorbesc despre lucrurile material               

 I do not talk about real things

eu

am trecut si noi prin faza asta exact                                                                    

we went through it in our life exactly

Ramona

care sunt doar praf in ochi bogatii care vor fi mancate de rugina si care nu iti aduc nicio satisfactie                                nu cred ca partea materiala ne defineste

real things/ treasures who are just dust in eyes will be eaten away with rust and it does not bring any happiness anyway I do not think that treasure define us

eu

asa eram si noi                                                       

we were thinking the same thing long time ago

Ramona

depinde de ce isi doreste fiecare in viata si depinde mult                                              

depends what you want from your life and is very important

eu

acum cand imi amintesc cu cata ne  place sa zicem ca ne-au spalat americanii creierii

Cata and I still remember that time; we like to say that Americans washed our brains

Ramona

care sunt adevaratele valori pentru fiecare  oricat ti-ai spala creierii oricat te-ai cizela                                                          tot mamaliga cu lapte iti place mai mult  decat cerealele sau untul de arahide

what are the real values for everybody?  does not matter how much your brain is washed, or evaluate, you still prefer polenta with milk instead of cereals or peanut butter

eu

imi plac amandoua  dar amintirile sunt amintiri

I like both, but memories are still memories              

Ramona

incepem sa ne intelegm  despre asta vorbeam eu                                      

 we start to understand it is what I’m talking about

eu

si salamul de biscuiti, doamne  ce pofta imi era dar crede-ma ca  acasa, acuma, pt noi e aici la casa noastra       

and other foods, o, I want so much to have it the same taste like in my memories, but believe me that now home for us is here in our house                  

Ramona          

te simti implinita ?                                                    

do you feel complete ?

eu

ai sa vezi si tu cum e si o sa-ti aduci aminte          

you will see it, and sure you will remember

Ramona

o casa cumparata acolo                                           

after you bought there a house?

eu

de aceasta discutie                                               

this conversation

Ramona

te implineste  si te face sa uiti                         

is this all for you, can you forget

eu

nu e vorba de chestia materiala                   

 it is not about real treasures

Ramona

toate lucrurile despre care am vb mai sus       

 all the things we talked about earlier?

eu

dar e al tau                                                           

but you know, it is yours

Ramona

casa?  si in Romania ai casa e a ta si ai si un mare plus                                  

what about the house?  you have one in Romania too; it is yours, and more then that

eu

cand o sa te duci in vizita in ro ai sa vezi, abea astepti sa pleci inapoi la culcusul tau        

when you visit Romania, just then you will have that feeling to go back to your home

Ramona

Hmmm , da                                                                 

 hmmmm, yes

eu

incet o sa se raceasca prieteniile din ro             

once the time passes your friends from Romania will  forget you

Ramona                                                                         

Prietenii  nu am avut cine stie ce prieteni

friends?  Which friends?                                                                 

eu

nu o sa mai intelegi glumele lor, pt ca nu mai esti acolo in miezul pb               

you won’t understand their jokes because you are not  there anymore

Ramona

se prea poate                                                            

 it can be possible

eu

ai sa vezi                                                                

you will see it

Ramona

dar orice invat are si un desvat                           

anything that you learned, you can also forget

eu

am trecut prin astea                                      

I went through all of this

Ramona

important este sa nu ne pierdem valorile             

 the important thing is not to lose our worth

eu

si cata tipa ca el nu sta fara cosbuc si rebreanu  da, iti cumperi cartile le ai, mergi la biserica romaneasca                                  Cata was the same, he could not stay without Cosbuc  or Rebreanu. You can buy their books you go to a Romanian church

Ramona

Dumnezeu este unul                                                 

the God is one

eu

dar copii vor creste in cultura aceea si  ca sa ai legatura cu ei o sa accepti multe si acelasi peste tot                                                        

sigur ca trebuie sa accepti pt binele lor trebuie sa faci compromisuri

your kids will grow in that environment;  if you want to stay in touch with them, you need to

make lots of compromises for them

Ramona

Vezi dar in suflet acasa ramane acasa cu bune si cu rele

but in my heart, home is still home like I said it with good and bad things

eu

o, in suflet numai sufletul stie                              

oh, just your hart knows what is inside           

Ramona

pai despre asta vorbesc                                      

this is what I,m talking about

eu

dar incet nu vor mai fi nici parintii                    

but slowly, our parents will be gone

Ramona

nu de casa                                                   

I’m not talking about house

eu

si atunci?                                                    

and then?

Ramona

din caramida eu una nu vreau sa se intample asta si sa pierd asa de mult timp

from bricks. I do not want to waste the time away from my parents

eu

o sa se intample                                    

the time will come

Ramona

aceasta sansa                                       

 I do not want to waste the chance

eu

mai devreme sau mai tarziu trebuie sa fim realisti

sooner or later, we need to see it

Ramona

de a petrece cat mai mult timp impreuna,  sigur ca se va intampla moartea e la fel de fireasca ca si viata     depinde de noi cum valorificam timpul si depinde de noi sa ne stabilim prioritatile oare sa fie cele materiale?                    

to spend as much time as I can with them  sure it will happen dead is as real as life depends how we use the time to spend as much time as I can with them; depends what are our priorities is the real treasure our priority?

eu

vezi ca deja ti-ai schimbat conceptia? vrei cu parintii sa petreci timp, realizezi ce imp e fam                                   Do you see you already changed your view?   you want to spend time with your family you got the importance of what family means

Ramona

sau cele sufletesti  pe primul loc? asa am fost intotdeauna nu mi-am schimbat nimic aici nu trecea o luna sa nu vin acasa

Are our worth in the first place? I always was like that. I have not changed a bit. I went home once per month

eu

o luna e mult pun pariu ca acuma ai face-o mai des ca apreciezi altfel                                            

one month is too long  I bet that now you will do it more often because you appreciate the other way then before

Ramona

pentru ca atat aveam posibiliatea material apreciez exact la fel  doar ca atunci cand luam salariu          plateam facturile chiria si puneam banuti deoparte sa merg acasa atat puteam o data pe luna mi-as fi dorit mai mult nu m-am schimbat aici

I could not do it more often because were no enough     money. I do appreciate the same way. Just back there, when I have gotten my pay check I had to pay my bills and then to save money for the trip to go home to my parents     I wished to go more often, but I could not do it.

eu

va veni si timpul ala iti garantez                                

the time will come I guarantee it to you       

Ramona

cand?                                                                         

When?

eu

nici nu o sa iti dai seama cand incepe cand o sa ai copil                         

you won’t feel it  it starts when you will have a baby

Ramona

timpul cand…                                             

the time when …

eu

peste ani , cand privesti innapoi  o sa iti dai seama                            

after years, when you review your life you will see it

Ramona

nu am inteles  va veni si timpul ala cand ce anume?

I do not understand. The time will come and what?

eu

si o sa vezi cand esti in ro vrei in italia la casa ta, cand esti in italia vrei in ro la casa ta si o sa fii o dezradacinata  asa suntem toti cei plecati                                           

When you are in Romania, you want to   go back to Italy, and when you are in Italy you want to be in Romania, you will be with no “roots”, the same like all of us

Ramona

grea viata                                                                            

the life is very hard to live

eu

asta e dar vei reusi  au reusit toti cine a fost slab s-a intors de unde a venit              

yes, it is, but you will be the winner like all of us    who does not want goes back

Ramona

pana la urma nu reusesc toti                                          

at the end not all of us are the winners

eu

nu, categoric nu trebuie sa ai un caracter f puternic sa te dezradacinezi si sa o iei de la capat intr-o societate ca asta facem noi pt unii e mai simplu, pt altii mai greu  necunoscuta                               no certainly not you need to be strong  to forget your roots and start over in a unknown country  that is what we do for some is easy, for others is harder