Drumul destinului.

Nu o sa incerc sa definesc destinul. Nu o sa incerc sa va prevad sau sa-mi prevad destinul. O sa incerc sa obtin de la voi o explicatie a drumului pe care o persoana il parcurge de-a lungul vietii, si pe care noi toti il numim destin si cu care noi toti suntem de accord ca acesta este destinul. Dar cine a create cest destin? O sa sariti toti in sus si o sa imi ziceti ca Dumnezeu a creat. Destinul. Oare? Da, suntem de acord ca Dumnezeu a creat omul. Dar cine a creat destinul? Este destinul ceva predestinat or Dumnezeu care a creat omul a dat fiecaruia diferite abilitati si ne-a lasat sa ne descurcam fiecare dupa propria putere si inteligenta? Si inclin sa cred ca asta cam asa e. Si stiu ca multi ma vor contrazice. Multi vor zice ca fiecare are drumul lui predestinat. Atunci, daca fiecare are drumul predestinat, de ce unii sunt saraci, de ce unii sunt bolnavi, de ce unii mor foarte de tineri? Toate aceste de ce intrebari ma fac pe mine sa cred ca Dumnezeu ne-a lasat pe fiecare sa ne descurcam, sa ne cream drumul=destinul. Asa cum preotii zic ca noi facem parte din gradina Domnului si incercam sa ne cream un rost in viata. De fapt noi incercam sa ne creem destinul, si fiecare zi cae trece mai adauga ceva in dreptul nostru, in cartea destinului. 

Motherly Instincts

Existentiala…

Cand invatam primele cuvinte, invatam sa zicem mama, tata.

Can invatam primele ore de gramatica, invatam despre eu, tu, ea. el, noi, voi, ei, ele.

Ea si el, sunt doua forme existentiale foarte bine si perfect definite, numai ca vedem si auzim din ce in ce mai mult ca el se transforma in ea si invers. Si…ce e rau cu asta? Nimic, doar ca cele doua forme existentiale ajung sa fie una singura. Se combina.Unii se combina in noi, altii in voi. Dar ce se intampla cand eu ajung la voi? Voi devine noi. Deci nici macar noi si voi nu mai sunt diferite. Cand el devine ea si ei devin noi, cand totul, absolut totul se reduce la noi, ne intrebam unde sunt formele simple ale existentei? Unde e EL? Si unde e EA? Ce se intampla cu NOI? VOI unde sunteti?Doar cateva intrebari simple dar cu raspinsuri complicate. Simplismul a disparut. Existenta noastra nu se mai reduce la el si ea, ci se complica si se multiplica ca o avalansa. Si noi uintem prinsi in ea. Subtem prinsi in tavalugul vremii si avem timp tot mai putin sa respiram si sa ne bucuram ca existam. Sa ne imbatam cu vant, sa ne scaldam in soare, sa respiram parfumul vietii. O viata in care EL alearga mana in mana cu EA pe plaja pustie si se contopesc in EI. Unde suntem NOI?

Lacrimi…Dor de Lacrimi…

Plang, lacrimile imi curg siroaie. fiecare lacrimica ascunde in ea o poveste. O poveste care e prizoniera in lacrima ce se rostogoleste pe obraji-mi tristi. O lacrima care incearca sa se agate de fiecare particica a fetei mele sa ramana cu mine, sa nu plece, sa imi tina povestea aproape, dar in zadar… Se desprinde si cade…pluteste in aer si cade pe caldaramul rece si dur. Lacrima mea se sparge, iar povestea, fel si ea. Se sparge in mii de bucatele. Intind mainile sa le prind, sa le adun, sa imi refac povestea, dar…. Te-am pierdut poveste draga, te-am pierdut! Nu imi ramane decat sa calc pe caldaramul rece si dur si sa merg mai departe spre o noua poveste.

Lacrimi…Dor de Lacrimi…

8 years

8 years ago, on Oct.28 2004, we started our journey to American land. Do I have any regrets? Yes, I do have one: I cannot hug my lovely parents every time I want…