LA REVEDERE!

O viata se stinge! Un suflet se ridica la ceruri! Lacrimi, durere si un mare gol raman in urma. Ne amintim de acea persoana, de ce a facut in viata, de cum ne-a influentat noua viata. Pe mine m-a invatat sa dansez pe muzica populara. Tot el m-a invatat sa conduc. Imi amintesc cu placere cand ne certam si ma dadea afara din masina si imi promitea ca nu o sa ma mai invete, iar eu ii promiteam ca nu ma voi mai urca cu el in masina. Si a doua zi eram amandoi la locul de intalnire si ne pufnea rasul. Imi amintesc cum il puneam sa imi cumpere sucul de rigoare, sa plateasca intr-un fel pentru certurile care mi le trasese cu o zi in urma. Cand am ajuns in America si a trebuit sa conduc pe autostrazile de aici, l-am sunat si i-am povestit cum e.

A inghetat cand a auzit cu ce viteza se circula. Si imi repeat mereu sa nu fac nebunii si sa am grija de viata mea. L-am sunat si i-am zis ca e o placere sa conduci, si mai ales ca atunci conduceam pe vestita autostrada 66. Era mandru ca un elev de al lui conduce pe acolo. Era unchiul meu si trebuia sa fie mandru. Acum am ramas cu amintirile si pozele. Ma bucur ca l-am putut vedea vara trecuta, si cu toate ca stiam ca este ultima data cand o sa-l mai vad, nu am putut sa ii zic la revedere. Dar stiu undeva in sufletul meu ca nici el nu vroia sa zica la revedere. Stia cred ca daca nu isi ia la revedere, atunci viata e mai lunga. Acum e undeva sus si ne priveste. Ne vede si ne intelege. Si stie, cum si noi stim ca intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu ne vom intalni. Unii dintre noi ramasi aici il vom intalni mai repede, altii mai tarziu, depinde cum ne e soarta. Asa ne-a explicat un preot moartea, a descries-o ca pe o despartire. Iar acum, la o luna de la despartirea din viata reala, ii zic LA REVEDERE unchiul meu!