8 years

8 years ago, on Oct.28 2004, we started our journey to American land. Do I have any regrets? Yes, I do have one: I cannot hug my lovely parents every time I want…

I love you!

Mom, I am tired, I wanna go to sleep.

Ok, go

Mom, can you come with me

I have to finish this and I will be there

Mom, please

…

Pretty please with a cherry on top

Ok, I can finish it tomorrow

Mom, can I hold your hand?

Sure my baby

Mom, let me kiss your hand

…

Mom, have I told you how much I love this hand?

Yes you do that every evening

Mom, this hand is the most beautiful and lovely hand, do you know that?

Yes I know

How come?

Because you told me that

I love you mom

I love you too.

Good night!

Good night!

My dream...

I was in my bed listened the voice of the ocean. The window was open that I could hear the waves breaking on the shore. It was a repeating noise, but trying to say something. I close my eye trying to understand the message from the water. I listened and I was able to hear the whisper of the breeze. The sheer in my window was moving like calling somebody inside, like a welcome. The nature was telling something to me…I lay still, and I heard you. I hear you passing through my open window. For a moment I had frozen. Is that you? My dream is here, I can smell your salty body. I can feel your presence in the room. You moved slowly trying not to make any noise, and getting closer to my bed. I knew that you are looking at me, and I wanted to jump and hug you, but I knew it that you will disappear. My eyes were closed, but all my other feelings were wide open to catch every move and breathe from you. I cannot describe the joy in my soul of having you here with me. You are mine; you came in this world to be mine. In the next second I feel your arm over my right shoulder, and you body getting closer to mine. I felt your muscles getting harder. I could smell you again. I turned around and opened my eye…WHERE ARE YOU?!? I immediately closed my eye trying to keep you with me, but I lost you. You disappear again in that black night, and lighting started outside, and the waves were higher trying to get you deeper and hold you there. It started to rain; I jumped from bed and look at the window. I wasn’t able to see you. Everything was black outside. I started to cry, but my tears were dry. Somebody was whipping them from my cheeks…it is you, my night visitor; you came back for me to hold me and protect me. I have fallen asleep in your arms, a dream that I want not to be ended…

Ce suntem noi?

Suntem iubire, suntem vant si suntem apa. Suntem aerul pe care il respiram, suntem vantul care ne joaca prin par si suntem ploaia care ne mangaie obrajii. Mereu dorim sa  fim mai mult, sa  fim infinitul, sa fim abisul sau sa fim orizontul.Si vrem sa  fim noi, sa fim fiinta care ne reprezinta in fata celorlalti si ne dorim sa  fim persoana pe care o cunosc cei din jur.Dar mai presus de toate ne dorim sa fim existentiali, ne dorim sa fim NOI si nu EU sau TU, EL, EA. Vrem sa  fim NOI DOI. 

Ce este viata?

Ce este viata? Unii ar zice ca e o vipera…te musca cand nu te astepti. Altii ar zice ca e ca un trandafir…te imbie cu parfumul si catifeaua petalelor, dar te inteapa daca nu il atingi cum trebuie. Viata poate fi o roata a norocului, poti fi omul potrivit la locul si momentul potrivit, sau poti sa fii cel care pierde totul. Ne nastem, facem primii pasi, primul dinte, primul gangurit, primele cuvinte…prima zi de scoala, primul examen, prima iubire, primul sarut, prima noapte de dragoste…Unii dintre noi ne gasim jumatatea, altii nu, dar mergem inainte, cu bune si rele, infruntam greutatile, ne bucuram de momentele placute, avem copii, nepoti…si…ajungem pe partea ccealalta a vietii cand incepem sa coboram, cand incepem sa simtim ca pamantul ne cheama. Se vede si in mersul batranilor, e mai incet, nu e rapid, ei nu se mai grabesc, traiesc viata cu viteza mica. Pasii sunt mai tarsaiti ca un raspuns parca catre pamantul care ii cheama. Se intampla ca si corpul sa le fie putin mai aplecat, ochii privesc tot spre pamant. Isi ridica ochii inlacrimati spre copii si zambesc, ei sunt lumina lor, dar stiu ca vine un moment cand nici macar aceasta lumina nu ii mai pot tine aici printre noi. Vine un moment cand zic: Sunt gata. Ramane un gol in inima luminilor, ramane un gol care nu poate fi acoperit nici macar peste ani. Ramane un gol pe care speram sa il acoperim doar cand ne vom reantalni iarasi si sa il umplem iarasi cu zambete. Si toti urmam acelasi grafic, cu viteze diferite, la intensitati diferite…dar pana l aurma, toti ajungem sa ne unim cu pamantul care ne suporta toata viata, care ne stie toate secretele si trairile. Asta e viata, nu e nici vipera, nici trandafir, nici o roata a norocului, viata e pamant. Pe pamant suntem, in pamant ne ducem si ne facem una cu pamantul…

Life in Picture

Ca intre prieteni, pentru prieteni...

Traim intr-o lume  a vitezei. Ne deplasam cu viteza, facem totul cu viteza, nu avem timp sa ne oprim sa ne mai uitam in jur. Nu avem timp sa admiram frumusetile naturii. Nu avem timp sa ne bucuram de micile bucurii. Nu, nu mai avem timp. Alergam, calcam peste tot ce gasim in cale, chiar si putin in stanga sau dreapta, alergam si strivim sub talpi totul. Nu ne mai intereseaza daca ranim pe cineva, nici nu ne uitam in urma, alergam, ne miscam cu viteza. Nu mai avem timp sa ne vedem cu prietenii, nu mai avem timp nici macar sa dam un telefon sa vedem ce mai fac, sau sa stam in fata computerului sa scriem un scurt email. E trist, e foarte trist ca nu ne dam seama ca traim in aceasta lume a vitezei si nu realizam ca viata trece, ca acesti frumosi ani trec peste noi si ca nu stim sa ne bucuram de si cu prietenii. 

the Cowgirl from Carpati!

And the winner of Go Texan Day is....me! I won the contest of best dressed cowgirl!

 Am castigat concursul organizat pentru cea mai frumos imbracata persoana feminina=cowgirl!

Slang / Zicala

You can’t discover new oceans unless you have the courage to leave the shore!

Nu poti descoperi oceane noi decat daca ai curajul sa pleci de pe tarm!

Miercurea Fara Cuvinte - Supravietuitorii

They made it through the wildfire!

Life in Picture

Ce astept eu de Valentine’s Day?

  Ce astept eu de Valentine’s Day? Astept sa impart aceeasi dragoste si acelasi respect cu cel pe care mi l-am ales partener de viata. De ce? Pentru ca el este pentru mine cel mai bun partener care exista. Nu contest ca si tu cititorule ai un cel mai bun  partener, dar el este penru tine cel mai bun, asa cum al meu este cel mai bun pentru mine. Nu imi place cand aud: sotul, sotia, sau mama, fiica, fiul meu este cel mai bun din lume. Nu este adevarat. Fiecare dintre noi avem pe cate cineva care este cel mai bun pentru noi insine. De aceea ne-am legat destinele, de aceea impartim totul, de aceea inimile noastre bat la unison si tresar unul pentru celalalt. Fiecare dintre noi are pe cineva care este cel mai bun din lume pentru el insusi. Fiecare relatie are urcusurile si coborasurile ei, dar daca luptam sa ajungem in varf, daca infruntam greutatile impreuna, victoria va fi a amandurora, iar celebrarea victoriei este unica. Aceste momente ne unesc si ne aduc mai aproape unul de celalalt, iar piedicile trecute impreuna ne intaresc relatia. Dupa o perioada de timp devenim prietenul cel mai bun al partenerului de viata. El este confidentul nostrul, el este umarul pe care ne plangem necazul, el este cel pe care il luam de mana si zburdam prin fericire. El este totul, iar universul se misca si se aduna in jurul lui. Asta astept eu de la aceasta zi. Sa celebram iubirea, respectul si prietenia care exista intre noi. Sa serbam bucuria de a ne avea unul pe celalalt si sa ne bucuram de fructul acestei relatii care este cel mai frumos lucru care ni s-a intamplat si pe care il avem.

Happy Valentine’s Day everyone!

Stoluri de parinti

Multi dintre romanii din America au parinti in varsta, cu putine cunostinte de limba engleza, si carora le e teama (desi uneori nu ar vrea sa recunoasca acest lucru) sa calatoreasca peste ocean pentru a sta cu noi. Cei care nu au ei insisi probabil cunosc pe altii in aceasta situatie.

Pentru mai multa siguranta, pasarile calatoare calatoriesc in stoluri. Acest grup de discutii a fost creat pentru facilitarea acestei strategii cu parintii care au deja un punct comun de plecare (Otopeni, sau Ferihegy pentru cei din vestul tarii), un punct comun de sosire, si o perioada comuna de sedere in State --de exemplu iarna pentru sudul Statelor Unite. (Evident, durata exacta va fi negociata intre persoanele interesate). Pe langa usurarea calatoriei, parintii care calatoresc impreuna se vor cunoaste unii pe altii, ceea ce le va oferi un mediu social imbunatatit cat sunt in State.

Aceasta initiativa apartine unui prieten roman stabilit in State. Un prieten pe care l-am intalnit aici in State, si a carui familie i-am cunoscut-o tot aici. Fiind la departare de tara, la departare de familie, de prieteni, ne apropiem noi cei de aici si ne suntem prieten unul altuia chiar daca ne vedem de cateva ori pe an, sau poate ca vorbim la telefon sa zicem o data pe luna...poate. Dar asa simtim ca nu suntem singuri, iar bucuria este si mai mare cand unul dintre noi are vizitatori din tara, mama, tata, frate, nu conteaza, este cineva venit de acolo, de unde sunt toti ai nostri. Este cineva care aduce o sticla cu vin sau cu tuica si din care bem toti cate putin, ca este de acasa, chiar daca la magazin gasim sa cumparam si Feteasca si Busuioaca, etc, parca nu e la fel ca cea adusa de o persoana reala. Cand avem o petrecere, bineinteles ca si musafirii sunt bineveniti, si chiar putin in centrul atentiei. Ei ne mai zic cate o barfa din tara pe care poate ca o stin din ziare sau de la TV, dar are alt farmec cand e povestita de cineva care traieste in mediul din Romania. Asa i-am cunoscut parintii acestui prieten, si toti ne-am bucurat sa avem niste parinti printre noi. Din pacate, a doua oara cand i-am intalnit pe parinti, traia doar tatal, mama se dusese, era in fata noastra in sicriu, si noi toti care ne intalnisem cu o luna inainte la petrecere, acum eram din nou impreuna, dar… la slujba. E tragic si nu sunt cuvinte care sa descrie durerea prin care sotul si fiul au trecut si trec. E tragic, pentru ca niste clipe minunate s-au transformat intr-o amintire trista. E trist pentru ca noi toti am baut din sticla de vin adusa de acasa…dar nu asa cum am fi vrut noi toti…Multi din cei din tara au cunoscut-o pe aceasta mamica, care a fost profesoara la facultatae in Iasi si a scris numeroase articole si carti de specialitate. Deci, daca aveti timp si aveti un subiect, va rog sa intrati pe

http://groups.yahoo.com/group/stoluri/ 

care este un grup la inceput de drum si care se vrea a fi un grup de discutii.

Life in Picture

As vrea...

As vrea sa tip, dar ce folos, oricum nu o sa ma auda nimeni. As vrea sa plang, dar folos, oricum nu rezolv nimic. As vrea…ce as vrea? As vrea sa intorc putin timpul, as vrea sa pot schimba situatii si fapte. Dar sufletul meu tipa in mine, si glasul meu interior tipa in mine, si toata fiinta mea tipa in mine! Sunt momemte in viata cand simtim ca totul e impotriva noastra, ca mergem contra vietii parca, ca totul se intampla exact cum nu vrem si cum este mai putin convenient pentru noi. Simtim ca viata ne da o palma, si ca suntem aproape de a cadea, dar ne impotrivim, si cu restul puterilor incercam sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Nici nu stim cand am deposit situatia respective, ca au aparut altele, si incet incet nici nu mai simtim nevoia sa tipam sau sa varsam o lacrima, incet incet incepem sa zambim, si vedem ca viata este frumoasa, ca totul in jur nu mai este asa de complicat.

For a soul...

Nu pot decat sa zic ca aceasta melodie am postat-o pentru cei care au pierdut o persoana draga venita aici sa fie alaturi de copil, nepoata, nora, si a carei inima a cedat ...


I did post this song for my friends who lost a very lovely person who came here to spend some quality time with her family...but her heart did not make it ...

Wednesday without words / Miercurea fara cuvinte

For the moment!

WOW!

                WOW! Just had to start this post with my wow word. Why? I cannot believe... But, let me start with the beginning: on January second I was watching on T.V that American Pickers show. Its a very nice show, about two guys, Mike and Frank who drives around U. S. to find antiques. What is unusual about it? Nothing so far I will say, but, they headed on their  journey to Detroit.

Wednesday without words / Miercurea fara cuvinte

Do Not Give Up!

Never give up, follow your dreams!

Life in Picture

The Little Egyptian!

Urmatoarea secunda!

Ce ma deranjeaza foarte tare este ca nu stim niciodata ce ne rezerva secunda urmatoare din viata. Poate fi o imensa bucurie, poate fi nimic deosebit, dar poate fi un mare necaz. Si mereu, secunda ce va sa vie, vine cu ceva, si numai ea stie cu ce. Cum am fi noi oamenii daca am sti ce ne aduce clipa urmatoare? Am sti sa ne ferim de ea? Am intrunta-o? Ce am face? Privind viata in urma, spre exemplu acum 5 ani, sau 7  ani, in aceeasi zi ca sic ea de azi, descoperim ca gandeam altfel, ca eram o persoana un pic deiferita fata de cea de azi, si nici prin cap nu ne trecea, nici cea mai vaga idee nu aveam, ca vom trece prin atatea prin cate am trecut in ultimii ani. Trecem prin viata, infruntam greutatile, ne dam mana cu bucuriile, dar nu avem habar ce ne rezerva clipa urmatoare…Crestem, ne facem propria familie, dar cand privesti la omul matur de acum, si la poza copilului de o data, vezi o asemanare perfecta, cu mici ajustari de maturitate. Copilul din noi invata sa creasca, sa traiasca si sa mearga prin viata, indiferent ce piedici i se pun in cale. Un strop de bucurie ici, altul colo, si uite asa nu ne dam seama cum ajungem la o varsta la care privind in urma, vedem cum am reusit sa trecem peste tot si toate, si sa infruntam clipa urmatoare. Si am infruntat-o mereu si am trecut peste ea, si am reusit sa ne ridicam mereu in picioare si sa o infruntam iarasi si iarasi, pana cand la un moment dat si doar o data ea ne doboara. Reuseste si ea, clipa sa ne infrunte o data si e de ajuns, ne curma tot viitorul, ne rupe de realitate, ne desparte de cei dragi. Doar o singura victorie a clipei si iese triumfatoare di toata aceasta batalie de ani si ani de zile. E de ajuns o singura victorie. Nu conteaza cate confruntari am castigat noi, pentru ea conteaza doar una singura, si e de  ajuns, este batalia finala.

Wednesday without words / Miercurea fara cuvinte

Life in Picture

Sa ne bucuram ?!?

In noaptea dintre ani, unii petrec, danseaza, altii aleg sa fie singuri, depinde de starea fiecaruia. Eu am ales sa petrec in familie. Ziua am stat cu familia din Romanai si am simtit trecerea dintre ani dupa ora de acolo. Apoi am trecut in noul an si aici in Houston. De ce ne bucuram ca a mai trecut un an? De ce ne bucuram ca am mai imbatranit cu un an? Nu zic ca nu e frumos sa sarbatoresti in eveniment, chiar ma bucur si caut motive de a sarbatori si de a ma simti bine, dar totusi, poate cineva sa imi explice si mie de ce ne bucuram de aceasta trecere a anilor? Ce ne asteapta in noul an? Nu stim daca va fi mai bun sau mai prost decat cel care abea a trecut, dar totusi ne bucuram de venirea lui. De ce? Nu stim ce ne asteapta, dar ne bucuram…cum vine asta? Chiar nu inteleg. Daca pana acum aveam un numar de ani in fata noastra, nu stim cati, acum avem mai putin cu unul… sa ma bucur pentru asta?