Este foarte usor sa faci un rau, dar e asa de greu sa faci un bine!

Ma uitam intr-o seara la un film cu copii orbi. Era vorba despre cat de neantelesi sunt cei cu handicap de catre cei  normali. Da, exista o diferenta intre cei normali si cei cu handicap: handicapul. Dar, si acei oameni au un seflet, si ei au o inima, si ei au trairi si emotii si nevoi. Ei nu sunt din piatra. Ei au nevoie de mult mai multe puteri  si curaj decat noi. Ei au nevoie sa lupte mai mult ca sa reuseasca ceva, pentru ca ei au acel handicap. Nu conteaza ce fel de handicap au, dar acel handicap

le infraneaza multe din nazuintele si sperantele lor. Acest baietel din film dorea foarte mult sa invete. Isi dorea cu disperare sa mearga la o scoala normala. Dar tatal lui era prea sarac si necitit ca sa inteleaga acest lucru. Ar fi insemnat sa iasa putin din tiparele vremii si societatii in care traia. Dar copilul nu si-a judecat niciodata tatal, indiferent de cate ori l-a dus de acasa si l-a lasat pe la diferite locatii care aveau grija de orbi. Copilul nu intelegea de ce toti fugeau de el, pana si tatal lui. Copilul vroia aceeasi viata ca si surorile lui, aceeasi viata pe care orice copil o are. Si se intreba de ce nu poate avea si el o viata ca toti ceilalti? Degeaba sufletul lui isi striga tatal care nu-l dorea. Baiatul isi revarsa toata dragostea asupra bunicii lui. Si mereu, cand ii lua mainile intr-ale lui ii zicea:bunic-o, ai mainile asa de frumoase si albe. El asa le vedea cu ochii mintii lui. Invatase sa inteleaga cantecul pasarilor. Invatase sa le asculte si sa transforme trilurile lor in cuvinte. Cand auzea ciripitul pasarilor, pentru el timpul se oprea in loc, nu mai exista nimic decat acel cantec, si incerca sa il inteleaga. Cand in sfarsit tatal si-a inteles baiatul, a fost prea tarziu. Intr-un accident baiatul a murit. Si cu toate ca tatal isi dorise de multe ori sa se intample asta, a realizat ca totusi  locul baiatului este langa el, dar, ce folos…. A fost prea tarziu. Este la fel ca si in viata; este mai simplu sa ignori sau sa te faci ca nu vezi pe cineva in nevoie, dar nici nu iti poti imagina cat inseamna pentru acea persoana un mic gest de al tau.