Search This Blog

Followers

Saturday, April 2, 2011

Este foarte usor sa faci un rau, dar e asa de greu sa faci un bine!





Ma uitam intr-o seara la un film cu copii orbi. Era vorba despre cat de neantelesi sunt cei cu handicap de catre cei  normali. Da, exista o diferenta intre cei normali si cei cu handicap: handicapul. Dar, si acei oameni au un seflet, si ei au o inima, si ei au trairi si emotii si nevoi. Ei nu sunt din piatra. Ei au nevoie de mult mai multe puteri  si curaj decat noi. Ei au nevoie sa lupte mai mult ca sa reuseasca ceva, pentru ca ei au acel handicap. Nu conteaza ce fel de handicap au, dar acel handicap
le infraneaza multe din nazuintele si sperantele lor. Acest baietel din film dorea foarte mult sa invete. Isi dorea cu disperare sa mearga la o scoala normala. Dar tatal lui era prea sarac si necitit ca sa inteleaga acest lucru. Ar fi insemnat sa iasa putin din tiparele vremii si societatii in care traia. Dar copilul nu si-a judecat niciodata tatal, indiferent de cate ori l-a dus de acasa si l-a lasat pe la diferite locatii care aveau grija de orbi. Copilul nu intelegea de ce toti fugeau de el, pana si tatal lui. Copilul vroia aceeasi viata ca si surorile lui, aceeasi viata pe care orice copil o are. Si se intreba de ce nu poate avea si el o viata ca toti ceilalti? Degeaba sufletul lui isi striga tatal care nu-l dorea. Baiatul isi revarsa toata dragostea asupra bunicii lui. Si mereu, cand ii lua mainile intr-ale lui ii zicea:bunic-o, ai mainile asa de frumoase si albe. El asa le vedea cu ochii mintii lui. Invatase sa inteleaga cantecul pasarilor. Invatase sa le asculte si sa transforme trilurile lor in cuvinte. Cand auzea ciripitul pasarilor, pentru el timpul se oprea in loc, nu mai exista nimic decat acel cantec, si incerca sa il inteleaga. Cand in sfarsit tatal si-a inteles baiatul, a fost prea tarziu. Intr-un accident baiatul a murit. Si cu toate ca tatal isi dorise de multe ori sa se intample asta, a realizat ca totusi  locul baiatului este langa el, dar, ce folos…. A fost prea tarziu. Este la fel ca si in viata; este mai simplu sa ignori sau sa te faci ca nu vezi pe cineva in nevoie, dar nici nu iti poti imagina cat inseamna pentru acea persoana un mic gest de al tau.

8 comments:

  1. Acestea sunt adevaratele necazuri ale vietii. Toate celelalte sunt trecatoare.

    ReplyDelete
  2. O poveste trista .A face un lucru bun inseamna din start sa nu mai fii tu prioritar.Dar in povestea reala pe care tu ne-ai relatat-o lipsa de educaţie a tatalui si-a pus amprenta .Pacat!

    ReplyDelete
  3. Din pacate, cum am mai spus prietena mea cea ma buna are un baiat nevazator din nastere cu care eu am avut o relatie speciala. Stiu cat sunt de snibili acesti copii si cata nevoie de atentie au.prietena mea este mama singura si stiu cat ii este ei de greu.

    ReplyDelete
  4. Florentin,e si mai grav cand tatal, cel care te-a conceput, nu te doreste, e grav ...

    ReplyDelete
  5. Interesantă și tristă,
    mulți fug de responsabilitate!
    O după amiază frumoasă!
    Te pup și îmbrățișez cu mult drag!

    ReplyDelete
  6. Elena, e foarte trist!Multumesc si tie o spatamana usoara!

    ReplyDelete