Jurnalul unui emigrant partea 3

Dupa ce am trecut de punctul de verificare,ne-am invelit valizele in folie (120.000 lei bucata). Un lucrator ne-a luat in primire si ne-a condus direct la birourile unde iti verificau pasaportul,valizele si iti dadeau locurile pentru avion. Amabile fetele,dar o amabilitate fortata. Am trecut si de acest punct. Urma sa mergem pana la punctul de imbarcare,unde trebuia sa asteptam ~o ora. Fiindca ne-au mai ramas bani,am facut o gaura in ei la barul de langa sala de asteptare,unde o cola si o ciocolata calda au costat 215.000 lei. Eram obosita,dar am fost surprinsa de preturi.

A sosit timpul. Au venit fetele,aceleasi de la verificare,ne-am asezat la rand ne-au rupt biletele,si …calatorie placuta. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit in romaneste pentru mult timp. Ne-am imbarcat. Locurile erau de-o parte si alta a avionului,asa ca toata lumea putea vedea pe geam. Noi aveam locuri la coada avionului. In difuzoare se auzea o voce feminina care vorbea in germana; noroc ca pe mijlocul culoarului,o domnisoara mima cred ceea ce se spunea la difuzoare. Ne-am pus centurile si a inceput decolarea. Pacat ca afara era intuneric si nu am vazut decat autostrada de langa aeroport. Atat, nimic mai mult. Mai tarziu ne-am dat seama ca Romania era in bezna,si de aceea nu vedeam orasele. Dupa decolare, pe la nas ne gadila mirosul de cafea proaspat facuta si de mancare. Lorin a adormit imediat dupa decolare: era foarte dezamagit ca nu vede nimic. La scurt timp, a venit nenea cu sandwich-uri, suc, cafea. Am baut, am mancat,sandwich-ul care era diferit fata de la noi de acasa. Diferita era painea. Mai tarziu ne-a mai dat un pachetel cu mancare si iar suc,cafea. Pachetelul era o cutie care continea un  compot, un iaurt cu fructe, o briosa si o pungulita cu furculita, lingura servetel si o bomboana mentolata. Peste tot pe unde se putea,era inscriptionat numele firmei cu care zburam: KLM. Pe langa acest pachetel, ne-au mai servit cu ciocolatele mai multe feluri, puteai sa iei cate vroiai si de care doreai. Am ineput sa vedem mai multe palcuri de lumini , deci iesisem de pe teritoriul Romaniei. Unele erau atat de luminate, de ziceai ca este o singura luminina mare. Ceea ce ne-a uimit la acest zbor, a fost faptul ca pista de aterizare trecea prin oras,pe deasupra aeroportului. In momentul aterizarii m-am gandit la podul nostru de la Cosmesti:acolo trece trenul, aici trece avionul. Nu am reusit sa vedem cat este de mare aeroportul Otopeni, dar asta era imens numai cat am vazut noi, si nu am vazut tot. Nu va zic ca avionul mergea pe piste, asa cum mergeam noi cu masina prin parcare la Metro. In sfarsit s-a oprit .Mie una imi place mai mult la aterizare decat la decolare. Cand am coborat,fete zambitoare ne spunea bye,bye. Am coborat pe un aeroport imens. Am vazut faimoasele lalele olandeze. Sunt super,au tot felul de combinatii de culori. Aici am stat 6 ore. Acum, dupa 6 ani de zile, inca imi amintesc ca am plans tot drumul . Ma uitam pe geam si plangeam. Nu stiu nici acum de ce? Frica de necunoscut? Realizam oare ce pas important in viata faceam?