Jurnalul unui emigrant partea 5

In sfarsit,aterizam pe pamantul American. Cum am coborat,au si inceput verificarile. Foarte multe puncte de verificare. Un ofiter de la biroul emigrari, ne-a vazut cu plicurile galbene in mana, si ne-a preluat. Am intrat in biroul de emigrari, unde ni s-a spus ca faimoasele poze facute cu atata of la dubita din fata ambasadei,nu erau bune. Am facut pe loc altele, iar poza copilului nici acum nu a iesit bine, a facut altele, iar pe cele care nu erau bune le-a primit Lorin souvenir de la d-l ofiter. In tot acest timp, ochii nostri erau pe geam dupa valize, si nu stiam daca sunt toate. Le vedeam, dar nu reuseam sa le numaram. Auzisem povesti despre faptul ca se pierd bagaje, si nu doream asta. In sfarsit ni s-a pus un numar pe pasaport, am iesit, si mare fericire ca ne-am gasit toate valizele. Cu bagajele in doua carucioare am trecut prin alte si alte filtre. Saracul Cata a ridicat la bagaje ca i-a fugit toata oboseala si tot somnul pe care le avea in el. Dar, ce sa vezi, mare surpriza mare. Cu toate filtrele lor, si cu toti cei care te indrumau pe unde sa mergi, noi am sarit un filtru. S-a lasat cu mare agitatie, au venit ofiteri,superiori, si toti se intrebau cum am trecut. Un ofiter l-a chemat pe Cata deoparte si vorbeau. Am inghetat putin dar mi-am luat inima in dinti si am inceput sa vorbesc in romaneste, dar nimeni nu ma intelegea. Lorin mai avea un pic si adormea pe bagaje. S-au uitat la fetele noastre, si si-au dat seama ca nu suntem din aia RAI. Am plecat, dar noi aveam o problema: bagajele. Unde ne erau bagajele noastre? Nu le mai aveam cu noi. Toti ne ziceau este OK,dar noi intrebam unde ne sunt bagajele. Pana la urma, am plecat cam cu coada intre picioare, dar asta este. Am mers pe culoare,am mers, si am ajuns la iesire unde l-am vazut pe nenea Jim d-l care ne astepta la aeroport si urma sa ne duca la o famile unde urma sa stam. Am rasuflat usurati cand l-am vazut, si l-am intrebat de bagajele noastre – el stia romaneste. La fel am primit acelasi raspuns: este ok. Da, le-am gasit erau jos pe o banda rulanta. In sfarsit am iesit din aeroport si am respirat aer american foarte cald. Lumea mergea in tricou si sandale, era mult zgomot,multe masini, si ne minunam mereu de ce vedeam. Am vazut si o limuzina. Era imensa. Lorin era terminat de tot ce vedea: numai masini suparate, mari. Bun, in sfarsit am pornit spre casa Mariei. Totul in jur era plin de lumini. Am ajuns. Aici ne asteptau cu supa de taitei, salata beuf, o mancare chinezeasca foarte buna, frigarui si faimoasa inghetata. Aici se mananca multa inghetata si multa gheata. Au frigidere cu un loc special pe unde curge ori apa, ori gheata cuburi, ori gheata maruntita. Costa 1000$ acest frigider. Afara este foarte cald, stam in tricou. Va inchipuiti ce aiurea este sa stai in maneca scurta si frunzele copacilor sa fie ruginite. Noi eram foarte ametiti de oboseala,asa ca am mers la culcare-era ora 20.00 locala. Avem doua dormitoare si baie ale noastre, bucataria comuna, frigiderul nostru. La 2.00 dimineata ne-am trezit, am desfacut bagajele de mana si ne-am culcat iarasi. Ne-am trezit la 7.00 dimineata, si au inceput alte socuri: toata casa are instalatie de reglat temperatura, da aer conditionat sau caldura. Bucataria este tot ce-si poate dori o femeie. Nu se spala vasele. Aici exista masini de spalat vase, cu care eu nu eram de accord, dar a doua zi deja era prietena mea si nu mai spal nici un vas cu mana. Aici este pentru tine, mama. Baia arata ca la un hotel de cateva stele. Are o instalatie de reamprospatare a aerului speciala pentru baie. Aici camerele, baia, au cate o camaruta cu rafturi dintr-o sarmulita subtire si tare. La noi in camera avem TV,DVD, iar la Lorin TV. Pe jos au mocheta alba moale si groasa, este o placere sa calci descult pe ea. Usile la garaj peste tot sunt glisante si cu telecomanda din masina. Vecinii sunt d-l Jimmy si d-na Jean pe care i-am cunoscut la Timisoara, si s-au oferit sa ne ajuta la invatatul lb.engleze. Sambata am despachetat toate valizele, si am invatat cum se folosesc masinile de prin casa. Avem acces peste tot, suntem ca acasa, nu avem restrictie. Daca vrem ceva si nu avem nici o problema, luam de la ei.

Duminica la pranz am avut musafiri la masa: americani originali si romani stabiliti aici. A fost nou pentru noi mancarea .Astia mananca potol gretos: paine cu unt facut cu usturoi si bagate la cuptor,si multa inghetataaaaa si gheataaaa. Ma exaspereaza cu gheturile lor. Toata mancarea este gatita din cutii, inclusive prajiturile. Am mancat capsune.

Seara am mers cu hallowen-ul. A fost super. Copii aveau o galetusa in forma de dovleac, aveau masti si caciuli de vrajitoare, si strigau ‘trick or treat’. Asta inseamna ne dati ca daca nu,aveti de-a face cu noi,glumesc. Au fost foarte incantati, ca a fost prima lor sarbatoare. Gazdele, nu stiu daca am scris, au o fetita de 3 ani Laura. Au primit multe dulciuri, chiar si un puzzle. Unele dintre case erau ornate cu lumini, sperietori, schelete. La una din case, stapana s-a imbracat in rochie lunga alba.

Dupa toate socurile zilei, ne-am intors acasa si ne-am culcat.

Luni am fost la banca, si ne-am deschis cont. Inca un soc: cine isi deschide un cont la aceasta banca, primeste cate un cadou. In fiecare luna este cate ceva. Acum am nimerit niste catelusi de plus foarte draguti. Aici pe Lorin il strigam Adrian deoarece Lorin este nume fata. Asta este. Inca mai are acel catelus si acum dupa 6 ani, este prietenul lui favorit.

P.S. Maria, fata la care am stat, am intalnit-o pe internet si nu o cunosteam decat din ce vorbisem pe net cu ea.