Jurnalul unui emigrant partea 4

Din acest moment incep ‘socurile americii’.

Compania cu care urma sa zburam era Americana: NORTWEST. Era singura companie care inainte de imbarcare is amenaja locul pentru verificarea actelor. Au venit cam 6-7 barbati, foarte binevoitori si zambareti. Noi eram speriati, obositi, cred ca aveam niste fete…Am ajuns si noi la un astfel de individ, dar nu am inteles ce dorea de la noi. Ne-a ajutat o tipa moldoveanca care stia romaneste. Nimeni nu a ras de engleza noastra de balta, toti te intelegeau si iti ziceau ca este OK, nici o problema. Dupa inca o ora de asteptare, ne-am imbarcat. Primii au intrat cei de la clasa business, apoi noi de la clasa economic. Avionul asta avea trei randuri de scaune, iar locurile noastre erau in mijlocul randului de la mijloc. In fata era un ecran mare, pe care se afisau toate informatiile. Ne-am asezat pe locurile noastre, si primul dintre socuri:toata lumea era amabila cu toata lumea, toti isi cereau scuze si se ajutau unul pe celalalt.

Pe ecran s-au afisat datele de decolare:

-          7802 km pana la destinatie

-          864-914 km/h viteza de zbor

-          10.400 m altitudine

-          ora locala in locul deasupra caruia zburam

-          ora in Memphis

-          timpul pana la aterizare

-          distanta ramasa pana la aterizare

-          harta,care ne arata mereu unde suntem

In acest avion nu am putut vedea nimic pe fereasta. La un moment dat, am vazut pe ecran ca suntem exact deasupra mijlocului oceanului Atlantic, si sincer, am simtit un fior rece pe spate; am inghitit in sec, si imi doream sa ajung mai repede deasupra pamantului.

Si aici au servit sucuri, cafea, sticks-uri, apoi pranzul, fiecare ce dorea: pui sau paste,si inghetata. Noi am luat pui, iar pe tava era o tavita cu salata: castraveti murati taiati marunt, felii de rosii, si o salata cu maioneza si usturoi. Puiul era nuget cu sos de rosii si legume, iar langa ele era orez. In alta tavita era o prajitura foarte buna, iar intr-o pungulita lingura, furculita, cutit si servetel. Mai era unt, ceva ca biscuitii, crocant pe care se ungea untul. De cate ori s-a servit mancare, Lorin dormea iar nenea steward ne intreba mereu daca luam mancare si pentru el.

Pe culoar lumea se plimba ca la ea acasa. Sa stiti ca americanii sunt cam trasniti. O cucoana facea gimnastica, alta se intindea, alta a stat in picioare si se uita prin avion…In aeroport la Amsterdam am vazut unul imbracat cum nici mama nu se ducea sa faca curat la porci, am vazut si un punk-ist…Dar pe nimeni nu interesa cum este celalalt imbracat, ce face cel de langa el, doar daca il lovea intamplator,ziceau este ok, iti zambeau cu gura pana la urechi, si atat. In timpul zborului au dat doua filme, si mereu dadeau informatiile despre zbor. Erau momente cand intalneam goluri de aer, iar atunci capitanul ne cerea sa ne punem centurile, dar oamenii nu erau ingrijorati. Am observat ca americanii cauta mereu motiv de ras, si rad din toata inima, si o fac mai tot timpul. Inainte cu o ora si jumatate de coborare,au mai servit suc, cafea si sandwich-uri. La fel ca la Amsterdam, pista de terizare trecea peste autostrada.

In sfarsit,aterizam pe pamantul American.